Dimineţile de duminică inspiră bucureşteanul la activităţi felurite: casnice (confortabile), religioase (contemplative), comerciale (active) sau la volan (temperamentale). În liniştea matinală, un concert nu se prea potriveşte, tot ce e cultural sau monden solicitînd o formă la care oraşul te predispune în mod tradiţional, într-un decor nocturn. De-asta nici nu mi-am făcut iluzii că al doilea concert cu debuturi la Filarmonică, de pe 21 iunie, va avea mai mulţi oameni în sală decît pe scenă, aşa cum s-a întâmplat şi cu o săptămînă înainte. Nu te poţi aştepta oricînd şi oricum să trăieşti o experienţă extrasenzorială, dar, în condiţiile date, o înviorare n-ar fi stricat. Primul a urcat pe scenă violonistul Adrian Dima, care a interpretat Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră de W.A. Mozart. Venit în urma indisponibilităţii de ultimă oră a Deliei Diaconescu, studentul în primul an la Universitatea de Muzică din Bucureşti s-a prezentat onorabil. La sfîrşit, mi-aş fi dorit, totuşi, să ştiu şi cum ar fi cîntat cea pe care a înlocuit-o. Dirijorul Leonard Boga a rămas apoi la pupitru pentru uvertura-fantezie Romeo şi Julieta de P.I. Ceaikovski. Deşi marii specialişti ai simfonismului – germanii – nu l-au recunoscut drept unul de-al lor, instrumentiştii îl adoră pe rus. Nici un alt compozitor romantic nu reuşeşte să folosească mai bine orchestra pentru a ajunge la scopul dorit: expresia ca spectacol. Leonard Boga a ştiut să profite de plăcerea soliştilor Filarmonicii şi a dezmorţit sala înainte de pauză. Dacă Adrian Morar – un dirijor experimentat şi stăpîn pe tehnica baghetei – ne-ar fi lăsat să plecăm cu Suita I de George Enescu în ureche, dimineaţa muzicală s-ar fi împăcat de minune cu o duminică liniştită de iunie, la final de stagiune. Înainte însă, acelaşi Ceaikovski a stricat bioritmul, pentru a produce senzaţie cu ajutorul unei membre a Filarmonicii, vio