Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Încă o zi până la numirea antrenorului la "Poli"

Publicat in Adevarul, joi 25 iunie 2009 ·

Marian Iancu a amânat din nou numirea unui nou antrenor şi îi ţine pe suporteri în suspans până vineri. Tot ieri, Dorinel Munteanu a anunţat că nu mai rămâne la „U” Cluj. Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zi în care autorităţile locale din Cluj au anunţat că amână pe vineri o decizie privind susţinerea Universităţii, preşedintele lui „Poli” a anunţat, de asemenea, că noul antrenor al echipei bănăţene va fi cunoscut vineri. „Este o decizie foarte grea, presiunea este foarte mare. În sezonul recent încheiat am devenit vicecampioni şi am jucat în finala Cupei. Sezonul următor normal că vrem mai mult, şi de aceea decizia în privinţa antrenorului este cea mai grea pe care trebuie să o iau de când am intrat în fotbal ”, a spus Marian Iancu aseară.

Patronul echipei bănăţene a refuzat să comenteze numele apărute în presă, ca Dorinel Munteanu sau Mircea Rednic. „ Probabil vineri vom face anunţul, scurt, la obiect , apoi puteţi voi să analizaţi. Dacă se poate mai devreme, va fi mai devreme. Nici nouă nu ne convine să stăm atâta, să ţinem suporterii în suspans, mai ales că presa nu are ce face şi începe cu speculaţiile. M-aţi auzit pe mine să pronunţ vreun nume de antrenor? Nu, însă în presă au apărut o grămadă ”, a mai spus preşedintele lui „Poli”.

Marian Iancu a evitat să dea detalii despre viitorul antrenor. „Mă feresc chiar şi să dau indicii despre noul antrenor, situaţia este foarte delicată, cum spuneam. Este o decizie grea, pe care va trebui să mi-o asum”, a mai spus conducătorul clubului timişorean.

Doar Bourceanu

Chiar dacă „Poli” are momentan interdicţie la transferuri în urma unor litigii cu Ionel Ganea şi cu Universitatea Cluj, timişorenii sunt activi pe piaţa transferurilor. „ Pentru Bourceanu am făcut o ofertă concretă, în paralel cu demersul juridic pentru ridicarea interdicţiei de transferuri. Este si

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 57 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 44 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°