Noua Comisie de Disciplină a LPF îşi începe activitatea azi, la ora 13.00, cu un dosar extrem de greu: cel al clubului FC Argeş al cărui patron, Cornel Penescu, este acuzat de DNA că ar fi dat mită unor arbitri şi fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin. Judecarea cazului se va face în baza materialului de urmărire penală alcătuit de DNA, care a fost trimis la LPF. Articolul din Regulamentul Disciplinar la care va fi încadrată gruparea piteşteană spune clar:
„Jucătorii şi oficialii cluburilor care oferă, promit sau acordă un avantaj nejustificat unui arbitru, jucător sau oficial în scopul de a-l determina să încalce regulamentele vor fi sancţionaţi: a) cu o penalitate de 100.000 – 300.000 lei; b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani; c) retrogradarea echipei în categoria imediat inferioară”.
În cazul în care Comisia de Disciplină va decide ca FC Argeş să fie retrogradată în Liga a II-a, clubul piteştean are dreptul în cinci zile de la comunicarea deciziei să facă apel la Comisia de Recurs a LPF. „Până la 24 iulie, cazul trebuie să treacă prin ambele comisii şi să aibă o hotărâre definitivă”, a spus Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
Comisia de Disciplină a LPF
Doru Ion Neagu -Preşedinte
Adrian Neguţ-Vicepreşedinte
Florin Gâtejan-Membru
Ion Sburlea -Membru
Constantin Coblişan-Membru