Este pe schiuri de la vârsta de doi ani şi jumătate şi face schi alpin de performanţă de 16 ani. Acum, la 22 de ani împliniţi, se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver, din februarie 2010. L-am „prins” pe Alexandru Barbu între două drumuri Italia-România. Nu, nu îşi petrece vacanţa pe coastele însorite din peninsulă, ci munceşte din greu în Alpi, la altitudini ridicate şi temperaturi scăzute. Este schior şi în sportul de performanţă nu există week-end liber, un concediu binemeritat sau câteva zile de repaus. Lunar face naveta cu avionul între casă şi staţiunea unde se pregăteşte cu antrenorul său personală. Şi, fie că este în România, fie că este în Italia, programul său de antrenament este la fel de riguros. Zilnic are unul sau două antrenamente, în sala de fitness, alergări sau cu bicicletă. „Momentan dezvolt muşchii şi fac multe exerciţii pe durată mare şi cu greutăţi mici. Acum trebuie să facem testul de schiuri şi testul de antrenament, după care o să încep antrenamentul cu adevărat greu”, declară Alex.

Cea mai mare parte din an, la temperaturi cu minus

Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă sportul de performanţă este greu de înţeles, dacă nu chiar imposibil, de ce Alex alege să stea opt luni pe an pe schiuri, undeva pe un gheţar, să respire aer îngheţat, să fie bătut de vântul aprig din Alpi şi să coboare iar şi iar aceleaşi pârtii. Dar ceea ce face Alex nu-i nimic altceva decât să-şi construiască şi să-şi trăiască propriul vis. „Schiul este cea mai mare plăcere pe care o am. Eşti tu, pe două schiuri, la 130 de kilometri la oră (cea mai mare viteză pe care am avut-o până acum). Nimic nu se compară. Şi nu mai contează nimic, chiar dacă sacrific destule pentru sportul de performanţă”, povesteşte Alexandru. Cum ar fi prietenii şi familia, ca să enumerăm doar două „lucruri” pentru care Alex nu poate să aloce atât de mult