Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La multi ani, Gia!

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 25 iunie 2009 · ·

După vremea capricioasă a sfârşitului de săptămână, când două anotimpuri ne puneau la încercare perspicacitatea în ale vestimentaţiei adecvate, poate –poate vin vremuri mai plăcute! Nu de alta, dar azi, avem două sărbătorite! Ela Giurgea, reporter corespondent al Agenţiei de Presă Mediafax a ajuns la numărul ce se pronunţă la controlul medical la plămâni! Respiraţi adânc şi pronunţaţi! „La mulţi ani, Ela şi numai bine!” Tot azi, o altă colegă de-a noastră îşi serbează ziua ei de naştere. Cine?! Cine?! Ia să vedem, nu ghiciţi? A studiat Management Financiar Contabil, e din Sighişoara, în zilele ei bune arată ca un top model, iar în cele rele, care din fericire se întâmplă foarte rar, e de preferat să nu aveţi de împărţit nimic cu ea. Dealtfel e preferata zilei când împarte ea! Salariile, de pildă! Aţi ghicit! E Gia! Toată redacţia şi administraţia alături de familie, cunoştinţe şi prieteni îi urează la mulţi ani! Şi la mulţi bani! Desigur!

Osvath Csaba, primarul din Acatari s-a nascut pe 26 iunie. Va sarbatori în familie, dar nu va face nimic special, „pentru ca este criza”, asa ne-a declarat sarbatoritul. La cadouri nus-a gândit, pentru ca pe acestea trebuie, în primul rând sa le merite. Asteapta asadar surprize din partea celor dragi, în functie de ce merita. Un alt sarbatorit este Benedek Imre, medic cardiolog a carui competenta nu poate fi contestata. La multi ani îi dorim si lui, si cât mai multe succese si pe viitor Daca în urma cu o zi ne mândream cu doi colegi sarbatoriti, în acest sfârsit de saptamâna mai cântam La multi ani pentru una dintre colegele noastre de la Administratie. Goia Georgiana, sau Gia pentru colegi, este economist si s-a nascut pe 27 iunie. Îi dorim colegei noastre mereu elegante un sfârsit de saptamâna însorit, pentru a putea stârni pe mai departe invidia noastra pentru pielea ei aramie. Colegii îi doresc La multi ani Giei, si îm

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 28 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 45 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 55 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 41 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 33 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°