Mijlocaşul spaniol Cesc Fabregas a afirmat într-un interviu că este nemulţumit de faptul că echipa sa nu a reuşit să câştige niciun trofeu în ultimii patru ani, informează, joi, The Sun.
"Absenţa trofeelor de la Arsenal mă enervează cel mai mult. Cristiano Ronaldo a spus că pleacă de la Manchester United pentru că nu mai are ce altceva să câştige. Pentru mine este exact invers, văd multă impotenţă. Am luptat foarte mult în sezonul trecut, dar nu am reuşit să ne depăşim nivelul. Atunci când câştigi, totul este bine, dar când nu o faci, atmosfera se strică", a declarat Fabregas.
Spaniolul a adăugat că ar recunoaşte dacă ar vrea să plece de la Arsenal şi nu s-ar feri să spună acest lucru. "Dacă într-o zi nu voi mai fi fericit, îi voi spune asta antrenorului. Îl admir pe Wenger, dar fiecare îşi vede interesul. O să urmeze al şaptelea meu sezon la Arsenal, timpul zboară. În fotbal trebuie să înveţi repede şi să iei cele mai bune decizii", a mai spus mijlocaşul.
Fabregas a fost transferat la Arsenal după ce a jucat la echipa de tineret a Barcelonei, şi a afirmat că familia sa nu s-ar opune unui eventual transfer la Real Madrid. "Sigur că familia mea ar înţelege dacă voi semna cu Real Madrid, deoarece mă iubeşte, îmi doresc doar ce este mai bine. Mă vor susţine indiferent de clubul la care joi juca. Ei au fost mereu de partea mea", a mai spus fotbalistul lui Arsenal Londra.