François Vallejo Valetul Lambert şi stăpînii săi. Călătorie cu Rousseau, Diderot şi Grimm Traducere de Elena Dan Editura Historia, Colecţia „Meridiane literare“, Bucureşti, 2007, 316 p. „Cei ca mine nu vorbesc despre ei. Ar însemna să facă pe interesanţii“, declară modest valetul Lambert, chiar înainte de a scrie memoriile unei călătorii pe care a întreprins-o cîndva în Italia, ca însoţitor de ocazie a trei dintre cele mai strălucite minţi ale Secolului Luminilor: filozofii Rousseau, Diderot şi Grimm. Sau poate că declaraţia a fost plantată acolo de al şaptelea Lambert, adevăratul autor al romanului Valetul Lambert şi stăpînii săi. Călătorie cu Rousseau, Diderot şi Grimm, o copie „îmbunătăţită“ a memoriilor, după cum ne avertizează de la început vocea naratorială: „Prefer să anunţ un document nu atît brut, cît rectificat, amplificat, manipulat, demolat, reconstruit, deturnat, ceea ce se numeşte, pe scurt, un roman“. Ficţiunea vorace Sau poate că unul dintre ceilalţi Lambert, din generaţiile intermediare, care a avut, la rîndul său, textul în mînă şi putere asupra lui, a intervenit. Schema este tipică pentru ceea ce Linda Hutcheon numea metaficţiune istoriografică, acel roman postmodern în care edificiul istoriei se vede ca un peripter, evenimentele fiind înconjurate din toate părţile de autori, cînd singura modalitate de acces la „adevărul istoric“ este să te strecori printre aceştia. Mai concret, textul istoriei este construit fie cvasipiramidal (document ce se trage din alte documente – fiecare, producţie a unui autor), fie ca un palimpsest (cazul memoriilor lui Lambert, un document asupra căruia intervin mai multe generaţii de autori), fie ca un mixaj între cele două modalităţi. Astfel, autorul romanului Valetul Lambert şi stăpînii săi. Călătorie cu Rousseau, Diderot şi Grimm nu face decît să caşte prăpastia istoriei în minţile unui număr necunoscut de cre