13 familii de ţigani, care ocupau abuziv o clădire din centrul municipiului Cluj-Napoca, au fost evacuate azi dimineaţă de un executor judecătoresc, însoţit de mai mulţi jandarmi de la trupele speciale. Sursa: Mihai Șoica Clădirea istorică situată pe strada Republicii numărul 7, situată chiar în apropierea kilometrului 0 al oraşului, devenise, în ultima vreme, un focar de infecţie. Romii ocupau apartamentele de la subsol şi de la mansardă. Bătăile, scandalurile, mizeria, aruncată pe geam, de la toaleta comună, care se înfunda la fiecare trei zile erau la ordinea zilei. Nici poliţiştii de la Secţia 6 de Poliţie, care erau solicitaţi de ceilalţi proprietari să intervină şi să aplaneze conflictele, nu aveau curajul să intervină, din cauza ameninţărilor frecvente.
Potrivit comandantului Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, comisarul şef Ioan Herdea Rus, există multe reclamaţii de la cei care locuiau în aceeaşi clădire cu privire la scandaluri şi la mizeria făcută de cei care locuiau abuziv.
Şi-a luat nevasta şi copii „ostatici”
Evacuarea celor 13 familii s-a făcut în baza unei sentinţe prin care clădirea fost retrocedată vechiului proprietar, Augustin Ilieş. „Priviţi şi dumneavoastră, că se poate vedea din acoperiş direct la cer. Aici era un focar de infecţie şi nimeni nu a ştiut vreodată câţi romi au locuit cu adevărat aici. Unii dintre ţigani au plecat de bună voie, alţii ne-au ameninţat cu topoare şi ne-au spus că dau foc casei”, a spus Adrian Ilieş, nepotul proprietarului.
La vederea jandarmilor, ţiganii nu au prea mai avut curaj să se revolte. Cu excepţia lui Angheluş Lăcătuş, muncitor la serviciul clujean de salubrizare, fiecare şi-a strâns lucrurile şi a plecat ameninţând ca va incendia clădirea şi că lucrurile nu se vor opri aici.
Lăcătuş a ameninţat că îşi omoară cei trei copii şi că mai bine m