Ministerul Muncii a propus, ieri, scăderea cu circa 40% a salariilor din Legea Unică. Astfel, cei trei coeficienţi de referinţă s-au redus la 5,4 faţă de 8,85 - pentru nivelul I, la 3,8 faţă de 6,5 - pentru nivelul II şi la 2,3 faţă de 3,8 - pentru nivelul trei. Ministerul Muncii a prezentat în şedinţa Executivului aceste niveluri de referinţă, ce ar putea să suporte modificări ulterioare în jos, dacă impactul bugetar al aplicării Legii unitare de salarizare nu va putea fi suportat de bugetul de stat.
Astfel, pe noua grilă, la primul nivel , funcţia de medic primar de clinică - echivalentă cu cea de conferenţiar în Ministerul Educaţiei, maior în Ministerul Apărării, consilier superior în Ministerul Finanţelor şi judecător de tribunal - ar urma să fie remunerată cu 3.240 lei (5,4 salarii minime pe economie, de 600 lei în prezent).
Pentru al doilea nivel, coeficientul mediu este 3,8 salarii minime, adică 2.280 de lei. Din această categorie fac parte: profesorii de gradul II de liceu, inspectorii din Ministerul de Interne, locotenenţii de armată, experţii principali şi experţii vamali din Ministerul Finanţelor, grefierii gradul II cu funcţii superioare din Ministerul Justiţiei, preoţii de parohie şi farmaciştii.
La nivelul trei, referenţii superiori din ministere, agenţii de poliţie debutanţi în Ministerul de Interne şi secretarii de şcoală vor câştiga, potrivit noii grile, 1.380 lei (2,3 salarii minime pe economie).
Premierul o scaldă
„A titra «Scad salariile!» este o dezinformare. Aceste salarii nu scad. Suntem în faza de propuneri, fiecare cere cât doreşte, dar primeşte cât permite acoperirea bugetară”, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.