Faimoasele roci de la Belogradchik, Bulgaria, înconjoară oraşul cu acelaşi nume şi îi conferă un anumit farmec. Situat la 50 de kilometri sud-vest de Vidin şi la 520 de metri deasupra nivelului mării, oraşul este o aşezare antică, construită peste ruinele unui vechi castel roman, ce există încă din Evul Mediu.
În sudul oraşului se află fortăreaţa Belogradchik, care datează din anii 1805-1837 şi este alcătuită din trei părţi, dintre care două sunt construcţii noi. Fortăreaţa, împreună cu rocile Belogradchik, care acoperă o suprafaţă de 30 de kilometri lungime şi trei kilometri lăţime, constituie cele mai cunoscute obiective turistice din Bulgaria. Rocile seamănă cu oameni, castele, ciuperci, obeliscuri, animale sau bărci.
Degustare
În perioada 28-31 mai, ANTREC România împreună cu reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Serbia au participat la un tur de forţă pentru identificarea şi dezvoltarea turismului rural în zona Dunării. Vizitarea locurilor aflate la sud de Dunăre a început cu o plimbare până la Belogradchik, localitate intrată deja în cursa pentru "Cele 7 minuni ale lumii" (formaţiunea stâncoasă din Belogradchik urcând deja pe locul I, întrecând Ţinutul Diavolului din Serbia şi Grand Canyon din SUA). Reprezentanţii Asociaţiei Bulgare de Turism Alternativ (BAAT), membri ai EuroGites, au organizat la o cramă particulară din zonă (sortimentele de vinuri de aici apar în Atlasul Mondial al Vinurilor) o degustare de vinuri însoţite de bucate specifice zonei, precum supa tarator (supă rece de castraveţi), o delicatesă a acestei zone, mere pane etc.
Turism rural
După vizita de o zi în Bulgaria, reprezentanţii BAAT şi ANTREC România au mers în localitatea Perişor din Dolj, unde au vizitat miniferma de animale a Pensiunii Cristian şi grădina cu legume bio. "Împreună cu omologii mei bulgari am participat la Maglavit, localitat