* cu toate laudele şi proptelele lui, Daniel Buricea a fost trimis în judecată în timp record pentru sechestrarea fetei de 18 ani, Daniela Alexandra D., care declarase iniţial că a fost violată * au fost audiaţi 18 martori, printre probele administrate aflându-se şi înregistrările unor convorbiri telefonice * din acestea rezultă că gruparea din Brăiliţa a ameninţat familia victimei * se pare că presiunile exercitate de oamenii lui Buricea au dus şi la schimbarea declaraţiilor martorilor * 12 dintre aceştia urmează a fi anchetaţi pentru mărturie mincinoasă * printre martorii care l-au sprijinit pe Haret junior a fost şi Iancu Nedelcu zis "Nicu Ţăranu" * Haret tatăl este cercetat acum pentru încercare de a determina mărturia mincinoasă
Fiul lui Spiru Buricea zis "Haret", Daniel, aflat în arest preventiv de aproape o lună de zile, a fost trimis în judecată pentru sechestrarea unei tinere de 18 ani, poliţiştii şi procurorii brăileni reuşind să adune probe şi să audieze martorii într-un timp record. Aceasta în condiţiile în care, precizează acuzarea, apropiaţii inculpatului au recurs la intimidări şi ameninţări, pentru a-l scăpa pe acesta de răspundere penală.
Până şi victima a ajuns să declare că a fost iubita lui "Dani Haret" în urmă cu 2-3 ani, deci pe când avea numai 15 ani, deşi acesta e însurat şi are doi copii. Dacă în declaraţiile iniţiale victima şi mare parte dintre martori povesteau cu lux de amănunte incidentul de pe Plaja Lipovenescă, ulterior, aceştia au spus că nimeni nu a fost lovit, luat cu forţa sau sechestrat. Oamenii legii au reuşit în schimb să intercepteze convorbirile victimei cu rudele şi au aflat că aceasta, de frică, a fost nevoită să plece de acasă, fiind sfătuită să-şi retragă plângerea penală şi să plece din Brăila. Spiru Buricea e cercetat acum pentru încercare de a determina mărturia mincinoasă. Mai mult, "Nicu Ţăranu", amicul lui