Ieri, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a organizat Ediţia a II- a a Cupei regionale de fotbal "Cupa Dunării", unde au fost implicate 55 persoane private de libertate din selecţionatele sportive ale penitenciarelor.
De asemenea, la eveniment au participat Serviciile de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din Penitenciarele Tichileşti, Brăila şi Galaţi. Echipele s-au luptat pentru cupă pe terenul de sport al Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, disputând meciuri de tip "fiecare cu fiecare" de câte 45 minute, stabilite prin tragere la sorţi.
În urma rezultatelor, au fost premiaţi mai mulţi deţinuţi. Astfel, titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Ticu Gagenel, cel mai bun jucător fiind Roşu Claudiu, iar Trofeul Fair Play l-a primit Feraru Iulian. "Cupa Dunării" a fost cîştigată de echipa Penitenciarului Brăila. Scorurile meciurilor au fost Brăila-Galaţi 9-2, Brăila Tichileşti 8-3 şi Galaţi-Tichileşti 2-1. În cadrul Zilelor personalului din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au mai fost desfăşurate astfel de activităţi de stimulare a interesului pentru sport, pentru dezvoltarea armonioasă a persoanelor implicate, precum şi pentru stimularea competitivităţii şi a spiritului de fair-play. Ieri, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a organizat Ediţia a II- a a Cupei regionale de fotbal "Cupa Dunării", unde au fost implicate 55 persoane private de libertate din selecţionatele sportive ale penitenciarelor.
De asemenea, la eveniment au participat Serviciile de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din Penitenciarele Tichileşti, Brăila şi Galaţi. Echipele s-au luptat pentru cupă pe terenul de sport al Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, disputând meciuri de tip "fiecare cu fiecare" de câte 45 minute, stabilite prin tragere la sorţi.
În urma rezultatelor, au fost premiaţi m