În limba farsi, Neda înseamnă „chemare” sau „voce”.

Când a fost împuşcată pe o stradă din Teheran şi mai târziu, doar puţin mai târziu, când moartea ei s-a răspândit prin lume cu viteza internetului, în timp ce sângele îi spăla faţa, Neda Agha- Soltan era vocea a ceva însemnat, condamnat la tăcere. Când glonţul i-a întâlnit inima, purta blugi şi era tânără. Istoria este, până la urmă, suma acestor detalii. Urmează un duel clasic şi violent. Protagonişti: dorinţa şi refuzul schimbării. Lumea musulmană foarte adâncă s-a jucat, periculos, cu modernitatea.

În numele unui adevăr religios unic (şi absolut), emanciparea socială a fost demonizată, întârziată şi, în extrem, amputată, accesul la informaţie restrâns, stilul de viaţă a rămas moştenirea unei tradiţii şi nu o opţiune (liberă). Consecinţele sunt evidente şi tragice: o explozie demografică şi o stagnare culturală, un deşert de analfabetism şi un resentiment anti-occidental întreţinut, deci cronicizat. Acest fragment foarte adânc şi virulent din lumea musulmană (din prea multă furie şi prea puţin preţ pus pe viaţa de dinainte de moarte) a căzut în fundamentalism (terorist) şi a intrat în război.

Duşmanul e Occidentul post-religios, degradat şi dispreţuit până la invidie. De ce a murit Neda? Adepţi ai conspiraţiilor, de la adăpostul anonimatului, au atacat furibund pe forumuri. Ce spun ei? A fost o provocare! Mahmoud Ahmadinejad este antiamerican (şi anti-Israel) şi trebuie să părăsească puterea. Petrolul Iranului merită orice preţ, inclusiv viaţa unor nevinovaţi, mai ales viaţa unor nevinovaţi, într-o societate cu hipersensibilitate la martiri. E o acuzaţie stupidă, dublată de o orbire voluntară în faţa adevărului: într-o lume normală nu se percepe taxă pe glonţ, iar dictaturile generează (şi nu pot genera decât) corupţie, discriminare şi ură. Şi toate sfârşesc în revolte.