Tinerii conservatori sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi în partid şi s-au plâns ieri că au probleme de comunicare cu seniorii.
"Singurul dintre seniorii partidului cu care avem o comunicare bună este preşedintele fondator, Dan Voiculescu", a arătat liderul organizaţiei de tineret a PC, Andrei Stoian. El a mai arătat că nemulţumirea provine din faptul că în PC nu se întâmplă "mai nimic", "nu progresăm, totul este static, iar tinerii nu sunt implicaţi în luarea de decizii". Stoian a mai spus că nemulţumirile lor au fost exprimate şi în interiorul partidului, dar lucrurile au rămas neschimbate. "Nu se ţine cont de organizaţia de tineret, dar, în campania electorală, toată lumea ne sună, atunci suntem cei mai buni", a continuat Stoian. Pentru a găsi o strategie care să-i ajute la schimbarea abordării în cadrul partidului, dar şi pentru a-şi exprima toate numulţumirile, tinerii conservatori vor organiza la sfârşitul acestei săptămâni o şcoală de vară.
Tinerii conservatori sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi în partid şi s-au plâns ieri că au probleme de comunicare cu seniorii.
"Singurul dintre seniorii partidului cu care avem o comunicare bună este preşedintele fondator, Dan Voiculescu", a arătat liderul organizaţiei de tineret a PC, Andrei Stoian. El a mai arătat că nemulţumirea provine din faptul că în PC nu se întâmplă "mai nimic", "nu progresăm, totul este static, iar tinerii nu sunt implicaţi în luarea de decizii". Stoian a mai spus că nemulţumirile lor au fost exprimate şi în interiorul partidului, dar lucrurile au rămas neschimbate. "Nu se ţine cont de organizaţia de tineret, dar, în campania electorală, toată lumea ne sună, atunci suntem cei mai buni", a continuat Stoian. Pentru a găsi o strategie care să-i ajute la schimbarea abordării în cadrul partidului, dar şi pentru a-şi exprima toate numulţumiri