Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Politkovskaia, din nou în atenţie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 iunie 2009 ·

Curtea Supremă de la Moscova a anulat verdictul în urma căruia au fost achitaţi cei trei suspecţi de asasinarea, acum aproape patru ani, a jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, scrie France Presse.

Cazul va fi trimis din nou la tribunal şi urmează să aibă loc un nou proces, precizează agenţiile de presă din Rusia. Prin decizia sa, Curtea Supremă a dat dreptate Parchetului, care a cerut această anulare invocând un viciu de procedură în timpul primului proces.

Pe 19 februarie, în urma unui proces de trei luni, criticat de jurnaliştii ruşi şi organizaţiile pentru drepturile omului, judecătorii i-au achitat pe presupuşii complici la moartea cunoscutei jurnaliste ruse.

Este vorba despre doi fraţi din Cecenia, Dzhabrail si IbragimMakhmudov, suspectaţi că au urmărit-o pe Politkovskaia şi l-au condus la locul crimei pe fratele lor Roustam, presupusul ucigaş, care nu a fost niciodată arestat. Un fost poliţist, suspectat că a pus la cale asasinatul, a fost de asemenea achitat.

Anna Politkovskaia, critic declarat al fostului preşedinte, Vladimir Putin, a fost asasinată în octombrie 2006, în faţa locuinţei sale din Moscova.

CITIŢI ŞI:

Trei achitări în cazul „Politkovskaia”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 9 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°