În Craiova, programul „Prima casă“ nu a influenţat preţul locuinţelor. Cu 60.000 de euro, cei interesaţi îşi pot cumpăra chiar şi un apartament cu trei camere, decomandat, într-o zonă semicentrală.
În contextul economic actual, speculanţii imobiliari din Craiova nu au încercat să crească artificial preţurile, în aşteptarea implementării programului „Prima casă“. „Vânzătorii nu au reacţionat încă, iar preţurile nu au început să crească“, a declarat Nicu Răduţ, directorul agenţiei Unic Imobiliare. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi reprezentanţi ai agenţiilor imobiliare din Craiova. „Nu este nici o schimbare în piaţă. Nici terenurile nu s-au scumpit“, a spus Bogdan Buzatu, directorul agenţiei General Imobiliare.
Totuşi, în aşteptarea implementării programului, unii proprietari se gândesc la o posibilă creştere de preţ. „Există o tendinţă de a delista de la vânzare proprietăţile, probabil în aşteptarea unui nou preţ“, a declarat Cristian Clenciu, directorul CDC Imobiliare. „Sunt sceptic în privinţa succesului programului pentru că mi se pare că guvernul trebuia să-i susţină pe cei care au nevoie de o locuinţă, adică pe tineri, care nu sunt eligibili din pricina veniturilor“, a adăugat Clenciu.
Ce puteţi cumpăra cu 60.000 de euro
Având în vedere că preţurile au rămas la acelaşi nivel ca până acum, cu 60.000 de euro (valoarea maximă a creditului pentru achiziţionarea unei locuinţe prin Programul „Prima casă“), craiovenii pot cumpăra un apartament cu două sau trei camere. „Cu 60.000 de euro se poate cumpăra un apartament decomandat, cu două camere, într-o zonă centrală, sau unul decomandat cu trei camere, într-o zonă semicentrală (Brazdă, Rovine), dar nu în blocurile cele mai noi“, a declarat Nicu Răduţ. Tot cu 60.000 de euro, craiovenii îşi pot cumpăra şi locuinţe noi. „Cu suma aceasta se poate cumpăra un apartament cu două camere