Cine vrea să înţeleagă mai bine ce se petrece acum în Iran ar putea să citească repede şi cu mult folos romanul Septembrie în Shiraz al scriitoarei americane Delia Sofar, tradus şi în româneşte în 2008. Proză inteligentă, impregnată de un intens dramatism, dar şi o bună radiografie a societăţii iraniene a ultimilor ani. Dominată de intoleran-ţa religioasă, de fronda în faţa comunităţii interna-ţionale, dar şi de corupţia extinsă şi crimele greu de ascuns ale Gardienilor Revoluţiei. O extraordinară panoramă a unei societăţi închise, greu de dibuit din afara ei. Epuizarea propagandei Ce se întîmplă azi şi acum la Teheran este ridicarea vălului de deasupra propagandei oficiale iraniene. Dar şi bezelele pe care le schimbă între ei lideri antiamericani precum Hugo Chavez, Fidel Castro, Evo Morales sau Ahmadinejad însuşi. Antiamericanismul, antioccidentalismul şi anticonsumerismul iranian – născute acum cîteva decenii ca reacţie directă la autoritarismul Şahinşahului Mohammad Reza Pahlavi Ariahmer şi propunînd o întoarcere către valorile identitare ale islamului, aşa cum mişcările extremist-naţionaliste ce au brăzdat Europa secolului al XX-lea au fost o reacţie de conjunctură împotriva modernităţii internaţionaliste, cu consecinţe, ştim bine, dezastruoase – s-a degradat pînă la epuizare. Societatea iraniană, departe de a fi aşa cum o percepem de la televizor şi prin reportajele unor ziarişti care se documentează mai lesne pe Internet decît pe teren, este mult mai complexă şi nuanţată la nivelul străzii. Ca în orice dictatură, creierele nu au fost complet spălate, mereu s-au găsit oameni care să nu accepte nici teroarea politică, nici pe cea religioasă. La fel s-a întîmplat şi în Iran, unde nu toată suflarea ţării trăieşte şi gîndeşte ca ultramediatizatul ei preşedinte Mahmoud Ahmadinejad. Victoria Revoluţiei Islamice, care a dus Iranul pe un drum propriu şi l-a izol