Tabloul “Tăietorul de lemne”, de Camille Pissaro, este păzit zi şi noapte într-o cameră la Hotelul Marriott din Bucureşti. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!
“Tăietorul de lemne”, de Camille Pissaro, este cea mai scumpă operă de artă licitată vreodată în România.
Într un spaţiu elegant, păzit zi şi noapte şi asigurat cu sisteme performante antiefracţie, tabloul “Tăietorul de lemne” se află de ieri la Hotelul Marriott din Capitală.
El va fi scos la vânzare în cadrul Licitaţiei de vară a Casei Artmark.
Tabloul are dimensiuni de 65 pe 55 centimetri şi este un ulei pe pânză semnat şi datat, în stânga-jos, “C. Pissaro 1874”.
Anul realizării tabloului este deosebit de important, fiind cel în care a avut loc prima expoziţie a impresioniştilor la Paris, în atelierul lui Nadar.
Tabloul a aparţinut statului român, din anul 1980 până în anul 2006, când a fost retrocedat urmaşilor dr. Iosif Dona, care îl scot, acum, la licitaţie.
Din anul 2004, tabloului i s-a atribuit titlul de „tezaur”, ceea ce conferă drept de preempţiune, la cumpărare, statului român.
Acest drept va înceta dacă mâine, după licitaţie, tabloul va intra în posesia unei persoane particulare.
Evaluarea tabloului la o sumă cuprinsă între 4 şi 6 milioane de euro a fost făcută de specialişti pe baza preţurilor la care alte lucrări de Pissaro au fost vândute la licitaţii din străinătate.
Astfel, la celebra casă de licitaţii “Sotheby’s” din New York, un tablou de Pissaro, de 73 pe 60 centimetri, din anul 1893, a fost adjudecat la licitaţia din anul 2001 la preţul de 6.665.925 de euro.
La licitaţia din 2003, un alt tablou de Pissaro, de 51,4 pe 77, 2 centimetri, din anul 1871, a fost adjudecat la suma de 4.429.500 euro.
La Licitaţia de vară a Casei Artmark, care va avea loc mâine seară la ora 19.00, la Hotel Marriott, alături de “Tăietorul de lem