Florin MANOLESCU Mentaliştii. Alte nouă povestiri incredibile Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 278 p. Despre structura volumelor de povestiri publicate de Florin Manolescu în ultimul deceniu, Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile (Humanitas, 2002) şi Mentaliştii. Alte nouă povestiri incredibile, s-ar putea spune că ilustrează celebra distincţie pe care Roland Bartthes o făcea în Le Degré zéro de l’écriture între roman şi romanesc. Reluînd personaje şi teme din volumul publicat în 2002, atent la detaliile din care se compun existenţele cotidiene ale personajelor sale, Florin Manolescu construieşte un univers ficţional aparent fragmentar, în care secvenţe disparate din punct de vedere epic îşi relevă coerenţa narativă şi, implicit, unitatea tematică, abia la sfîrşitul lecturii. Căci, în pofida precizărilor pe care le face pe pagina de gardă a fiecărui volum, nu povestiri de sine stătătoare ne oferă Florin Manolescu, ci episoade ale unui roman latent pe care cititorul este invitat să îl reconstituie pe măsură ce pătrunde în strania lume imaginată de autor. Şi nu este o lume oarecare, ci una incredibilă, ce are doar aparenţa realităţii, tulburată în permanenţă fie de inexactităţi ce pot părea, la o primă vedere, erori de informaţie – cum ar fi, de pildă, plasarea turnului Eiffel la Berlin, a bustului lui Nefertiti la Luvru şi a portretului Giocondei la Muzeul Imperial de Artă din Berlin –, fie de prezenţa unor obiecte ce n-au existat niciodată altcumva decît în imaginaţia autorilor de literatură science-fiction (vezi descrierea fabuloasă a Parisului străbătut de dirijabile, „velocipede şi taxiuri aeriene, atîrnate de burţile ascuţite ale unor baloane argintii“, la îngemănarea secolului al XIX-lea cu secolul al XX-lea). Aucun roman (mais beaucoup de romanesque) – aşa s-ar putea rezuma, în termenii lui Barthes, demersul narativ al rafinatu