Începuturile "meseriilor gustoase" pe plaiurile mioritice sunt ascunse în negura vremurilor. Dar căutând prin literatura de specialitate am aflat că "în Bucureşti, pe la 1822, îşi aveau cuptoare brutarii, jimblarii şi simigiii, fiecare cu mândria meşteşugului lor aparte şi ţinând să se deosebească de ceilalţi" (C.C. Giurescu).

Din presa vremii aflăm că brutarii talentaţi ajungeau să-şi blesteme îndemânarea, calitate care îi evidenţia în faţa boerilor doritori de bucate alese. Pappazoglu povesteşte astfel "necazul" unui armean foarte talentat în prepararea pâinii: "Cuptoare erau multe în Bucureşti, însă ca şi cuptorul lui Babic armeanu nu era altul de a scoate jimbla şi pâinea mai frumoasă; de aceea şi stăpânul stolnicilor când îi trimitea la târg să cumpere pâinea, le zicea: «Să-mi iei coltuc de la Babic». Astfel, ca să împace toate curţile boiereşti, bietul nenorocit de armean trebuia să-şi bată capul a scoate jimbla numai în coltuce...".

Plăcintari

Foarte preţuiţi în Bucureşti, înainte de 1821, dar şi după aceea, erau şi plăcintarii, care preparau delicatesele cu brânză de capră sau cu brânză iute de oaie, ori cu carne şi ceapă coaptă şi rumenită. Că meseria de plăcintar era bănoasă o mai dovedeşte şi urarea, în limba greacă, pe care şi-o făceau fanarioţii lihniţi de foame şi săraci lipiţi, visând la raiul de la Dunăre: "Na zisis, na procopsis, ke is tin Vlahia megolas plaţintaris" (mai mare să te văd, să ajungi mare plăcintar în Ţara Românească!). Boierul Radu D. Rosetti spunea, în presa vremii, că "plăcinta era şi augurală, în plăcintă se pun bani şi spice de grâu; cine brodeşte banul e semn că va căpăta bani tot anul; cine spicul are parte de holde frumoase".

Tăiţei cu nucă

Ingrediente: 3 ouă, 300 g făină, două linguri de apă, un sfert de linguriţă de sare, 80 g zahăr tos, două linguri de pesmet, o lămâie, 140 g m