Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRPDRP 2 Sud Est, repetent la fondurile europene sub conducerea lui Ionita

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 iunie 2009 ·

Pe ministrul PSD al Agriculturii nu pare să-l deranjeze faptul că Regiunea 2 Sud Est nu a prea reuşit să acceseze fonduri # Mai grav este că trece „neobservată" încă o sesiune de finanţare, sub conducerea directorului liberal 

Instituţiile publice de pe plan local şi-au completat echipa, după schimbarea puterii, cu şefi noi. Una dintre structurile în care nu s-a operat deocamdată nicio schimbare este Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud Est, adică fostul Birou SAPARD.

În aceste condiţii, singura concluzie ar putea fi că şeful CRPDRP, liberalul Gabriel Ioniţă, este pe placul ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu.

Cu toate acestea, surse din cadrul instituţiei conduse de Ioniţă ne-au declarat sub umbrela anonimatului că CRPDRP a avut parte, sub conducerea liberalului, de un management defectuos, care a „asigurat" vizibilitate zero instituţiei. Sub conducerea lui Ioniţă nu s-au prea organizat conferinţe de presă şi nici nu a acordat interviuri.

Cu mâinile în sân

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, se vorbeşte de accesarea într-un procent foarte slab a fondurilor acordate pe Măsura 322, ce vizează proiecte ale comunităţilor locale cum ar fi alimentare cu apă, drumuri sau canalizare. Aceleaşi surse susţin că pentru sesiunea noiembrie - decembrie au fost finanţate pe toată regiunea cu şase judeţe, numai şase proiecte şi anume, pentru Cerţeşti, Corni, Fârţăneşti, Băleni (judeţul Galaţi), Beidaud (Tulcea) şi Cuza Vodă (Constanţa).

Pe 15 iunie s-a deschis o nouă sesiune pentru Măsura 322, ce se va încheia la 31 iulie, însă, se pare că nu există interes din partea conducerii CRPDRP privind informarea referitoare la atragerea de fonduri pentru Constanţa.

O altă nemulţumire a personalului centrului este legată de condiţiile de muncă din sediul CRPDRP 2 SE, care, susţin oamenii, sunt inadecva

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Candidaturile lui George Simion şi Elenei Lasconi, validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei

News.ro acum 25 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central, în timp ce candidaturile lui George Simion, lider AUR, şi a Elenei Lasconi, lider USR, au fost validate. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile pre

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale a fost contestată la Curtea Constituțională. Care sunt motivele

Libertatea acum 27 minute
Curtea Constituțională a României se confruntă cu o contestație împotriva candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2025. Contestația a fost înregistrată pe 14 martie 2025 și vizează decizia Biroului Electoral Central de a accepta

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum 25 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM 2026. Patru jucători, în premieră la națională

Gandul acum 24 minute
Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru debutul în preliminariile CM 2026. 26 de jucători au fost convocați, patru fiind la prima convocare. Naționala debutează în preliminariile CM vineri, 21 martie, de la ora 21:45, cu Bosnia – Herțegovina. Pe 24 ma

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum o ora
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/19°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°