Cei 500 de profesori din judeţul Dolj, aflaţi la început de carieră didactică, au şansa să se înscrie la cursuri gratuite de formare, gândite special pentru ei.
Casa Corpului Didactic Dolj a lansat ieri proiectul „Formarea cadrelor didactice debutante pentru o carieră de succes în învăţământul preuniversitar“. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară pe parcursul a 60 de ore şi se adresează celor aproximativ 500 de profesori debutanţi. Proiectul face parte din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi este finanţat prin Fondul Social European, beneficiar fiind Casa Corpului Didactic Dolj. Acesta se va derula pe o perioadă de doi ani, până în martie 2011.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea accesului şi a participării la oportunităţi de formare profesională continuă a cadrelor didactice debutante prin implementarea unui program de formare inovativ, bazat pe resurse digitale, corelat cu servicii de consiliere şi sprijin adecvat în vederea menţinerii în cariera didactică.
Doi experţi francezi participă la cursurile de formare
Programul de formare se va finaliza prin atestate purtătoare de credite profesionale transferabile. „G. Bauchet şi J. Lutzwiller, de la Academia Strasbourg, sunt cei doi experţi francezi care sunt prezenţi în aceste zile la Craiova, pentru lansarea proiectului «Formarea cadrelor didactice debutante pentru o carieră de succes în învăţământul preuniversitar». Dorim să creăm o comunitate formată din 30 de tutori de stagiatură, care să ofere consiliere şi sprijin cadrelor didactice debutante, dar şi să implementăm un program de consiliere pentru îmbunătăţirea accesului şi participării la educaţie, precum şi să dezvoltăm oportunităţile de carieră în învăţământ pentru profesorii debutanţi în vederea asigurării unei mai bune corelări între formarea profesională iniţială şi