Situaţia românilor din Belfast este plină de contradicţii. Sursa: Reuters
Pe de o parte sunt îndrăgiţi de comunitatea locală, care a făcut lucruri extraordinare pentru cei atacaţi de extremişti. Pe de altă parte însă, există localnici din Belfast care nu privesc cu ochii buni venirea românilor în Irlanda de Nord. Asta, pentru că unii dintre nou-veniţi preferă să cerşească într-o formă mai mult sau mai puţin directă.
Cer bani pentru câteva reviste vechi sau se postează pur şi simplu în faţa unui magazin şi aşteaptă să fie „miluiţi”. În ciuda faptului că în Centrul pentru persoane fără adăpost în care au fost cazaţi au primit de la mâncare şi haine până la periuţă de dinţi şi gel de duş, românii aflaţi în vizorul extremiştilor au reapărut pe străzile din Belfast la cerşit.
Localnicii sunt categorici în privinţa practicilor mai puţin ortodoxe pentru câştigarea banilor, iar cerşitul a atras mânia clasei muncitoare irlandeze, care este de altfel destul de săracă. În nici un caz însă nu trebuia să se ajungă la asemenea violenţe, săvârşite de copii care execută ordinele unor adulţi, spun responsabilii şi majoritatea localnicilor din Belfast.
Grijă pentru imigranţi
Nord-irlandezii încearcă de ani buni să scape de imaginea de nationalişti şi extremişti. Asta pentru că Belfastul a fost multă vreme frontul de luptă dintre catolici şi protestanţi. De aici şi grija lor faţă de imigranţi. Nici românii care trăiesc de ani buni în Irlanda de Nord nu vor să fie puşi în aceeaşi oală cu cei vizaţi de atacurile extremiste.
În următoarele zile, la Ştirile Kanal D de la ora 18. 30, puteţi urmări povestea unor români care s-au integrat în comunitatea nord-irlandeză şi şi-au întemeiat aici o familie. Câştigă bani buni şi sunt respectaţi pentru seriozitatea lor. Unul dintre ei este specialist la renumita uzină de