Sală in aşteptare, gălăgioasă. Lieven se ridică in picioare, priveşte scurt, dar tăios, apoi se- ntoarce hotărât, se aşază brusc pe spate şi-ncepe să-şi impingă iute trupul cu picioarele pe culoarul ingust dintre scaune. Alunecă repede şi, in câteva secunde, este la capătul celălalt. Pentru unii, poetul a dispărut. Eroare.
Se ridică brusc. Nimeni nu mai scoate nici un sunet. Toate privirile sunt indreptate asupra lui. Acum spune poezia. Gestul acrobatic de dinainte face insă parte integrantă din ea. Este un performance poetic, care a debutat fără nici un cuvânt, doar prin gestica trupului. Lieven Vercauteren din Belgia incepe poezia in limbaj de copil, gângurind cuvinte, pline de greşeli, pentru că un copil nu ştie să-şi aleagă totdeauna cuvintele corect. Jocul cu propriul trup ne-a introdus in spiritul poeziei. Si sala de conferinţe a Bibliotecii judeţene "V.A. Urechia" din Galaţi a prins poezia-joc din zbor. Toţi participanţii au devenit, pentru o clipă, acel copil gata să se aşeze pe spate şi să se impingă cu picioarele in faţa oricui, fără să le fie ruşine. Si să râdă pe deasupra.
O scenă din cadrul Festivalului Internaţional Serile de poezie ale Revistei Antares, desfăşurată la Galaţi şi Brăila, şi care a ajuns la a XI-a ediţie in acest an, prin osârdia neobositului poet Corneliu Antoniu.
Prea adesea poeţii sau poetele de la noi bolborosesc abia auzit propriile poezii, mulţi ascultători fiind luaţi prin surprindere când se sfârşeşte respectiva poezie. O astfel de recitare nu ajută nici poetului, nici potenţialului cititor al poemelor. Nici cealaltă extremă - excesul de interpretare, mimica exacerbată - nu aduce beneficii actului poetic. Nu se poate ascunde lipsa unui filon liric sau a unei voci poetice autentice prin excesul de ritm, de mimică. Apelul la muzică nu poate ascunde lipsa mesajului, a mizei poetice.
O altă mostră de per
