– Intr-adevar, niciodata lumea n-a stat pe loc si, daca vreti, in secolul meu scurt ce incepe cu incheierea primului razboi mondial, a avansat rapid in materie de civilizatie, adica stiinta si tehnologie, in principal. Dar in domeniul culturilor (valori, credinte, traditii) a fost un secol al extremelor, al produselor pernicioase, sfarsite toate, cand nu mai aveau suflu, tot in acest secol. Literatura, artele, filosofia au cunoscut, insa, momente de veritabila stralucire. As avea un amendament la intrebarea dvs.: ultimele decenii sunt monumente de confuzie si regres fata de perioadele anterioare. – Invatamantul este in impas. Nu e vina lui, ci a celor care au creat sau raspandit bolile de care s-a lasat contaminat. Probabil ca aceasta criza e la noi mai acuta si mai vizibila decat in alte tari, care considera eufemistic ca „problema educatiei nu e rezolvata". – Am mandria de a spune ca am apartinut unui invatamant de excelenta. Creat de marele Spiru Haret, gasesc cu greu un om care sa se compare cu acesta in modernizarea Romaniei. De la el mostenim cuvintele-cheie: cunoastere (stiinta) si rigoare (disciplina). Dupa el, geograful Simion Mehedinti ne lasa doua cuvinte in titlul unei carti despre educatie, pe care a orientat-o la noi sapte generatii la rand: scoala muncii. Nici unul nu a neglijat umanitatile. Brancusi a urmat o scoala de arte si meserii. Stiinta noua a rachetelor care zboara azi a fost creata de un profesor de la Medias, Hermann Oberth, format la Universitatea din Cluj, pe care von Braun, cel cu racheta coborata pe Luna, il considera maestrul sau. Dar nu continuu cu enumerarea scolilor romanesti de creatie in stiinta (sunt gata sa va dau douazeci de ilustrari) care ne-au pus pe orbita globalitatii. Totul a pornit de la formulele lui Haret si Mehedinti. – Intr-adevar, intrebarea care trebuie sa ghideze procesul de invatare a unui tanar este: