Gregar. Care trăieşte în grupuri compacte, în turme, cete, cîrduri. Din. fr. grégaire, lat. gregarius (DEX, pg. 383)
Odată consumată - pentru toată lumea - simpla recurgere la dicţionar, de trecut la mult mai complicatul exerciţiu al înţelegerii ca atare a categoriei. Chiar dacă se preferă - cum o şi fac - tonul amuzat.
A te referi, bunăoară, la structura universului, la constelaţii - ele însele formaţiuni gregare - nu e prea nimerit însă a te amuza. Deja noţiunea de infinit e de natură a speria, pentru a-i mai şi găsi o tratare amuzată. Sau, poate, chiar amunzamentul ar fi soluţia atenuării a ceva care atît ne tulbură. Muzica sferelor? Frumos spus, dar cine o aude?
De coborît pe pămînt, aici, unde gregarul e în firea lucrurilor.
De încercat - cu totul aleatoriu - un inventar al situaţiilor care se pretează analizei din unghi... gregar.
Rasele - date o dată pentru totdeauna - şi-au delimitat natura colectivă apelînd la culoare. Continentele însele sînt pigmentate - din acest punct de vedere - diferit. Vrăjmăşia dintre ele - de milenii - se duce sub stindardul culorii diferite. Modernitatea nefăcînd decît să rafineze confruntarea. Dacă o Japonie - avînt apetitul salvator al imitării civilizaţiei americane/ europene - este astăzi o performeră de clasă, în schimb o Chină învecinată face eforturi enorme în a-şi ajusta stigmatul comunist pe soluţie capitalistă: "turma" japoneză se mişcă, în mirobolantele ei metropole, în maşini de mare marcă, cea chineză pedalează la aceleaşi ancestrale biciclete. Mai şi fără pinioane, acestea.
Uniunea Europeană, ce e în fond decît tot formă de comunizare, chiar dacă în date elitiste, ferite oricum de stigmate colectiviste! Că nu toată lumea, nu toate statele prinse în noul angrenaj se simt bine în formaţiune, asta ţine de instinctul de singularizare. Decu
