Ambarcaţiunea aparţine Academiei Navale Mircea cel Bătrân şi se va afla timp de patru zile în cel de-al cincilea port al marşului anual de instruire practică, Charleston. Aceasta este prima escală după traversada întregului Ocean Atlantic, începută pe data de 8 mai în portul Cadiz din Spania. Astăzi a avut loc festivitatea de premiere a etapei Bermuda- Charleston, din cadrul regatei Tall Ships Atlantic Challenge 2009, unde nava şcoală Mircea a obţinut locul III la clasa veliere de tip A.
Echipajul va lua parte şi la festivalul maritim organizat în portul american, iar programul studenţilor şi elevilor va cuprinde o serie de activităţi sportive, cum ar fi paradele echipajelor, însoţirea vizitatorilor la bordul navei şcoală şi vizitarea obiectivelor turistice.
Competiţia Tall Ships Atlantic Challenge 2009 va continua luni, 29 iunie, cu etapa Charleston- Boston. Nava şcoală Mircea îşi continuă marşul de instruire practică, cu mici escale în porturile Catania, Cadiz, Tenerife, Hamilton, Charleston, Boston, Ponta Delgada şi Algeciras.
La bord se află un echipaj de 190 de persoane, din care 65 de studenţi de la academie şi 38 de elevi de la Şcoala Militară de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu“.