Personalitate de prim rang a vieţii noastre civice, Doina Cornea ni se înfăţişează acum, prin mijlocirea unui jurnal şi a unei ample convorbiri, pe latura d-sale intimă. E o fericită completare a imaginii celebrei militante anticomuniste care coboară de pe piedestalul istoric, păşind cu un aer firesc printre noi, adoptînd vocea confesiunii, nostalgică, dolorică, revoltată, îmbărbătătoare după circumstanţe, umanizîndu-se ca pentru a-şi justifica acţiunea prin invocarea unor rădăcini existenţiale şi evocarea unor note biografice puţin sau defel cunoscute. Fără a-şi prejudicia coerenţa figurii, Doina Cornea distinge în sine două tipuri de existenţă. Una istorică, "supusă unui şir lung de vicisitudini venite din afară şi din noi înşine", ce riscă a ne ştirbi identitatea profundă. Şi alta absolută, "ancorată în Eterna iubire de Dumnezeu (care trece de dincolo de moarte)" şi "scapă cumva schimbărilor inconsecvente, determinate de timpul istoric". Sub acolada acestei meditaţii "cu egală intensitate intelectuale şi mistice", înălţate "ca un fum de jertfă bineprimită" - sunt vorbe dintr-un vibrant Cuvînt al editorului, semnat de Ana Blandiana, se aşează întregul corp al mărturiilor pe care-l avem în vedere. Fondul de spiritualitate al Doinei Cornea e plenitudinea iubirii de Dumnezeu, starea de agape cum spuneau grecii antici, pe care însă n-o poate atinge decît intermitent. Unitate supremă de măsură morală, "ea e posibilă numai cînd reuşesc, prin meditaţie (golirea interioară) şi concentrare (atenţie), să obţin o stare de totală disponibilitate (luminoasă, iubitoare)". Iată dovada unui alibi spiritual al omului ce s-a implicat dramatic în istorie, conturbat, în mişcarea sa de dăruire, "de agitaţia (senzorială, pasională şi intelectuală) provocată de multiple agresiuni exterioare". Împrejurare cu atît mai dureroasă cu cît "această agitaţie formată dintr-un şir de replici