Oricît de mult ar mai încerca astăzi firile nostalgice şi sensibilităţile pastorale să păstreze arta şi artistul în spaţii aseptice şi în universuri prin care circulă doar acei curenţi de aer care se nasc din bătaia de aripă a îngerilor, lumea se mişcă incredibil de repede, iar formele simbolice şi comportamentul artistic se primenesc odată cu ea. Artistul, indiferent de limbajul în care s-a specializat - în măsura în care această specializare mai există -, se afirmă printr-o gesticulaţie multiplă, se implică direct în cotidian, se eliberează de atemporalitatea glacială şi trăieşte, în priză directă şi pe spaţii mici, întreaga învolburare a istoriei. El scrutează timpul şi se mişcă în spaţiu, stabileşte contacte, participă la dezbateri, conferenţiază, se implică în problemele sociale fierbinţi, scrie, vorbeşte, protestează, admonestează ş.a.m.d. Într-un cuvînt, îşi pune probleme mult mai largi decît cele legate strict de tehnică şi de construcţia formei şi se transformă, cu sau fără voia lui, într-un activist moral şi într-un fel de "agent sanitar" al umanităţii. Şi asta indiferent dacă rămîne fidel limbajelor consacrate sau experimentează expresii alternative şi coduri noi de comunicare. În această categorie a artistului polimorf, situat la încrucişarea drumurilor estetice greu de conciliat, a mentalităţilor diferite, a somaţiilor morale contradictorii, a opţiunilor imposibile şi, finalmente, chiar a unor lumi diferite, se aşază personalitatea şi opera lui Bata Marianov. Stabilit de trei decenii în Germania, după ce îşi identificase un loc propriu în sculptura contemporană românească, el n-a mai revenit în România decît după 1990. În toată această perioadă, sculptorul a lucrat şi a meditat, într-un anumit fel, pe fronturi diferite: pe de o parte, şi-a conservat şi a adîncit experienţele iniţiale din ţară, iar, pe de altă parte, a încercat o adaptare, cu cît mai