Pasiunea din copilărie pentru avioane s-a transformat pentru câţiva români într-un stil de viaţă. Acrobaţia aviatică cere muncă şi resurse - antrenament şi aparate performante - şi este cel mai dificil şi periculos zbor. De aceea, puţini piloţi se încumetă. George Rotaru, Mihai Dobre Ţone, Cătălin Prunariu şi Attila Goger s-au încumetat să se lupte nu doar cu gravitaţia şi cu propriile limite, dar şi cu mentalităţile din sistem.
Citiţi şi:
Red Bull X-Fighters Exhibition, la Bucureşti
Accident aviatic la Clinceni: comandantul aerodromului a murit
„De multe ori n-am găsit înţelegere”, spune Rotaru. Au continuat antrenamentele şi au ajuns să facă „aproape toate figurile acrobatice ce puteau fi executate în formaţie” cu avioanele pe care zburau, explică şi Laszlo Ferencz, cel care l-a înlocuit pe Prunariu în echipă.
Zborul pe spate e cea mai complicată figură în acrobaţie. Pilotul atârnă în chingile care-l prind de scaun, comenzile aeronavei se inversează, „ca să urci împingi de manşă, nu mai tragi”, explică Rotaru. Cel mai greu de suportat sunt suprasarcinile gravitaţionale, care ajung de la +10 g la -8g, spune Cătălin Prunariu.
„Sunt figuri în care suprasarcinile se schimbă de la pozitiv la negativ într-o secundă”. G-urile negative „te trag în chingi”, iar cele pozitive „te bagă în scaun”, explică antrenorul lotului naţional de planorism, Cătălin Porumbu.
Primul zbor nu se uită niciodată
Majoritatea piloţilor care fac acrobaţie au zburat întâi cu planorul, cum s-a întâmplat cu Rotaru, care a început la 16 ani, în 1998. I-au plăcut avioanele din copilărie, le vedea la televizor, pe cer, şi s-a înscris la liceul de mecanică de aviaţie, crezând că numai aşa va putea zbura vreodată.
Acolo a aflat de Aeroclubul României şi de aerodromul din Clinceni
