Tricolorul Românesc semnifică lupta pentru unitate naţională şi independenţă a poporului român. Până în momentul afirmării sale ca simbol naţional, cele trei culori au străbătut mai multe perioade istorice.
Acestea au avut, de la începuturi, următoarea semnificaţie: roşu, simbol al măririi, bravurii, îndrăznelii şi generozităţii; galben (sau aur), simbol al forţei, bogăţiei şi purităţii; albastru (sau azur), simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna credinţă.
Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel şi când s-a înfăptuit acesta? Cercetarea istorică ne conduce, cum e şi firesc, la Mihai Viteazul, care a fost primul unificator al ţărilor române, cel care a întrunit sub sceptrul său, în anul 1600, cele trei mari provincii istorice.
O altă etapă importantă în istoria tricolorului o constituie prezenţa culorilor naţionale pe drapelul primei reprezentante naţionale din istoria modernă a României, "Adunarea norodului" din vremea Revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Acest drapel, care se află la Muzeul Naţional de Istorie, a devenit primul simbol modern al suveranităţii poporului român şi, ca urmare, primul steag tricolor din istoria românilor.
Anul revoluţionar 1848, pe lângă importanţa lui naţională cu totul deosebită pentru destinul viitor al României, a prilejuit şi exprimarea voinţei suverane a românilor pentru cele trei culori naţionale: roşu - galben - albastru. Astfel la 25 februarie 1848, la Paris, delegaţia tinerilor români care au felicitat Guvernul Provizoriu, a arborat tricolorul românesc. De asemenea, la marile adunări populare de la Blaj (la 26 aprilie 1848) şi Izlaz (iunie 1848) participanţii au purtat steaguri şi cocarde tricolore ca simbol al biruinţei.
Decretul nr. 1 din 14/26 iunie al Guvernului provizoriu este primul act normativ referitor la steagul naţional care sta