Noul director al Spitalului de Pneumoftiziologie de la Dobriţa, Tiberiu Tătaru a anunţat că instituţia este îngloată în datorii. Sanatoriul de la Dobriţa are o datorie de peste 8 miliarde de lei vechi încă din anul 2006.
Tiberiu Tătaru cere sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru soluţionarea problemei financiare în care s-a afundat sanatoriul.
În această lună, bugetul aprobat de CJAS pentru spitalul care tratează bolnavii de plămâni este de 5 miliarde de lei. Tătaru spune că această sumă nu ajunge nici pentru plata salariilor tuturor angajaţilor, despre alimente şi medicamente nu mai este vorbă. Luna iulie se anunţă şi mai cruntă dat fiind că bugetul va fi de doar 3,8 miliarde.
Datorii de 11 miliarde
„Este cruntă situaţia de aici“, a declarat directorul Sanatoriului Dobriţa. Prima măsură luată de director a fost reducerea sporurilor angajaţilor cu până la 45 de procente. Acesta a adăugat că luna aceasta bugetul spitalului este de 5 miliarde, bani care nu ajung nici pentru salarii. „Nu ne ajung banii nici pentru salarii, mai avem nevoie de 200 de milioane ca să plătim oamenii. Luna viitoare vom avea 3,8 miliarde, va fi şi mai greu“, a aprecizat Tătaru. Bugetul oferit ca CJAS este tot mai mic în timp ce datoriile cresc. „Am găsit aici o datorie de 8 miliarde pentru alimente şi medicamente cu termen de plată în 2006“, a spus Tătaru.
Marius Boeriu, directorul de la DSP Gorj a declarat că va încerca să obţină bani pentru a rezolva problema. „Au foarte multe datorii şi voi încerca împreună cu directorul să vedem ce putem face pentru a remedia puţin situaţia“, a spus Boeriu.
Pe lângă problemele financiare, Tătaru a constat şi deficienţe privind lipsa de personal. „Ar mai fi nevoie atât de medici cât şi de asistenţi însă în aces moment nu poate fi vorba de angajări“, a adă