Hâtri, locuitorii din Siliştea-Gumeşti pot fi şi azi un Moromete, un Bălosu, un Ţugurlan, un Birică, etc. Nora lui Ilie Moromete, ţaţa Dragomir Ecaterina, nevasta lui Niculaie Moromete din roman, trăieşte în fosta casă a Moromeţilor. La 82 de ani este lucidă şi plină de viaţă. „Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist. Am plecat din sat târziu...cu această întrebare ce înseamnă să fii om! Trebuia să răspund al ea prin ceea ce ştiam din lumea ţărănească în mijlocul căreia îmi trăisem copilăria şi adolescenţa”.
Citiţi şi:
Ai lu’ Moromete l-au „votat“ pe Obama
Ipoteştiul, încremenit în versul lui Eminescu
Aşa începe aventura numită viaţă a lui Marin Preda. Cu adânci rădăcini în pământul sărăcăcios al Siliştei, fript până la uscăciune de soarele verii ce pârjoleşte de-o veşnicie Câmpia Dunării, autorul Moromeţilor dă literaturii române poate cel mai mare roman ţărănesc scris vreodată la noi.
Siliştea-Gumeşti de azi
Când vii dinspre Balaci(judeţul Teleorman) spre Siliştea-Gumeşti şoseaua e ca-n palmă. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, câmpul pare înghiţit hulpav de cele patru zări. Deşi ştii că te apropii de Siliştea satul parcă nu e nicăieri, parcă nici nu există. Lângă plăcuţa indicatoare nişte sonde scormonesc cu sârg măruntaiele pământului.
O cireadă de vaci cu ugerele lăsate traversează tacticos strada anunţând prezenţa umană. Brunsc şoseaua se înclină lăsând să se vadă casele înecate în verdeaţă, risipite printre pomii înalţi. O gârlă cu apă clocită, rai terestru al gâştelor şi raţelor ce se bălăcesc zgomotos aici, mărgineşte satul pierzându-se repede undeva în câmpia pârjolită. Ca într-o căldare, drumul coboară scurt, frângându-se în două chiar în centrul satului.
De aici înce
