Răspund la o întrebare care nu mi s-a pus. Dacă e să judec după câte cuvinte fireşti lipsesc din ceea ce scriu, pot spune că sunt foarte autocenzurat. Cum însă nici nu simt nevoia să le scriu, înseamnă că cenzor este inconştientul - iar inconştientul e cu totul altcineva. Personal, nu-l cunosc.
Aseară mi-au plăcut mult nişte pagini dintr-o carte. Acum, dimineaţa, fiindcă nu pusesem semn, le reiau. Îmi plac din nou. Parcă, parcă, le-am mai citit...
Ca şi Pirgu, Mateiu a fost un personaj extraordinar. Pirgu a avut bunăvoinţa de a fi numai fictiv.
Sigur este că fără infern nu poţi să devii mare scriitor. Unica deosebire: la unii - Pascal, Proust, Kafka - infernul rămâne în mare măsură interior, la alţii dă peste margini - Villon, Dostoievski, Mateiu.
Ion Vianu, despre Pantazi: "Excesul de fericire e, paradoxal, şi un izvor de tristeţe, căci preface trecerea timpului, epuizarea plăcerii, perspectiva morţii, într-o cu atât mai insuportabilă aşteptare." În sensul acesta, al regretului pentru încheierea "petrecerii", este Sorin Titel un mare scriitor al morţii, ceea ce critica noastră continuă să nu vadă, supralicitând tot felul de scriitori buni, de epocă, în fond minori. Acum vreo doi ani, când a trebuit să numim 20 de scriitori în vederea traducerii, pe baza propunerilor venite de la reviste, pe Sorin a trebuit să-l lăsăm afară fiindcă nu fusese propus de nimeni. Nu-i vorbă, nici juriul nu-l voia. Se zbate numai ?epe pentru el.
Capul meu nu produce idei despre "lume şi viaţă". Nu face decât să reacţioneze la ale altora, când îl izbesc. Unghiul lui de lovire este îngust, cel de împrăştiere vast.
În lumea lui, copilul trăieşte în regimul catharctic al lui ziceam că. E forma lui de gratuitate, care înglobează viaţa estompându-i efectul. Când viaţa pătrunde cu brutalitate în acest cocon, de ex
