AOL, CBS, CNN, MSNBC, BBC şi Yahoo au avut probleme în cursul zilei cu viteza de încărcare a paginilor ori s-au blocat ca urmare a numărului fără precedent de mare de accesări.
Vestea morţii lui Michael Jackson s-a răspândit fulgerător, astfel că mii de persoane au intrat în acelaşi timp pe internet pentru a căuta mai multe informaţii despre artist. Acest lucru a făcut ca unele site-uri, printre care şi portalul Google, să nu mai poată fi accesate.
Pe de altă parte, traficul pe Youtube a crescut spectaculos, fiind căutate clipuri celebre ale megastarului. Reprezentanţii Google au afirmat, citaţi de BBC, că, din cauza numărului mare de accesări, au crezut că portalul a fost atacat de hackeri.
La intervale mai mari sau mai mici de timp, pe parcursul zilei, cei care au căutat pe Google numele artistului au primit un mesaj de eroare care spunea că cererea lor este similară cu cea a unui virus informatic.
Nici serviciul de microblogging Twitter nu a mai putut fi accesat, minute în şir, din cauza numărului mare de oameni care scriau despre moartea artistului. Potrivit unor statistici, numărul de mesaje de pe Twitter care conţineau numele lui Michael Jackson a depăşit 100.000 pe oră. Pe Twitter, moartea artistului a egalat protestele din Iran, despre care s-au scris 220.000 de mesaje pe oră.