David Shahar este după ştiinţa mea, şi în mod necaracteristic pentru literatura israeliană, un scriitor mai bine cunoscut în afara hotarelor ţării decît în interiorul ei. Circa zece sau mai multe din romanele sale scrise în ebraică au apărut în traducere franceză la "Gallimard" şi alte edituri franceze. Vorbind la Institutul francez din Tel Aviv despre cel mai inspirat din aceste volume, "Le palais des vases brisés", Shahar povestea că titlul lui i-a fost sugerat de teoria cosmogonică a unuia din cabaliştii evrei, mort acum 400 de ani.

Potrivit acestei teorii, care se întîlneşte pe undeva cu aceea a fizicii moderne referitoare la "Marele Bang", de abia după ce Dumnezeu, bun artizan, a creat viaţa pe Pămînt cu puzderia de plante, ierburi, copaci, animale, păsări, peşti, insecte, şi cîte şi mai cîte, şi a ajuns la om, şi-a dat seama că nu va fi loc pentru toate creaturile sale. Căci el, Dumnezeu, era infinit, se întindea peste tot, şi infinitul lui excludea în sine finitul. Atunci, ca să poată găsi spaţiul necesar finitului, infinitul - adică Dumnezeu - a trebuit să se strîngă, să se comprime, şi din această strîngere, din această compresie, s-a produs "Marele Bang". Toate fiinţele, toate vieţuitoarele au fost supuse unei zguduiri teribile, totul a fost dat peste cap în învălmăşeala care a rezultat, totul a fost dezmembrat, dezarticulat, nimic din alcătuirea iniţială nu a mai rămas intact, sufletele mutilate şi-au găsit alte învelişuri, capetele alte trupuri, trupurile alte membre - tot atîtea vase stricate şi cîrpite la întîmplare prin fluxul de energie declanşat de Creator. De unde nepotrivirile, contradicţiile, disparităţile din interiorul aceloraşi fiinţe ca şi între ele.

În Banchetul lui Platon există un mit oarecum asemănător. Se spune că odinioară oamenii erau hermafrodiţi, fericiţi în integralitatea lor. Dar Dumnezeu a despărţit î