Epuizarea resurselor naturale de energie, în special a cărbunelui din Valea Jiului, i-au determinat pe liderii comunişti de la Bucureşti să se axeze pe energia alternativă. De aceea, spre sfârşitul anilor ’80 au apărut foarte multe minihidrocentrale care alimentau cu energie comune şi sate.
Pe lângă forţa apei s-a apelat şi la cea a vântului. În urmă cu mai bine de 25 de ani a început execuţia unui prototip de turbină eoliană la Întreprinderea de Construcţii Metalice - ICM Bocşa, în judeţul Caraş-Severin. Acest proiect a fost abandonat după decembrie 1989, în prezent România neavând un proiect şi un prototip propriu omologat de turbină eoliană.
LUCRARE COMPLEXĂ ŞI FRUMOASĂ
Pe platoul Semenic, din Caraş-Severin, există trei eoliene experimentale, dintre care una încă în stare de funcţionare. Până după 1990, eoliana a produs curent electric şi a fost conectată la sistemul energetic naţional. Eolienele care funcţionează la ora actuală în ţară sunt aproape toate second-hand pentru că cererea la nivel mondial este mare, iar cei câţiva producători globali nu pot face faţă cererilor.
Potenţialul tehnic exploatabil în România este de circa 3.600MW, cu o producţie de energie de circa 8.000GWh pe an. Un potenţial tehnic exploatabil de 3.600MW înseamnă în jur de 1.500 turbine eoliene. În iunie '89 ziarul cărăşean Flamura publica un mic articol despre eolienele care se construiau la Bocşa. "Eoliana" era considerată cea mai frumoasă lucrare care îndeplinea şi rolul de staţie-pilot pentru cercetare.
Comuniştii care lucrau la ea erau consideraţi a fi promotori ai spiritului revoluţionar, oameni care credeau în necesitatea şi utilitatea policalificării. Importanţa acordată proiectului o reprezenta şi faptul că Nicolae Ceauşescu urmărea mersul lucrărilor prin secretarul de partid pe judeţ şi
