Poetul și traducătorul Adam Puslojic aduce românilor graiul dulce altoit cu limba și sensibilitatea sârbă. Își trăiește măreția într-un mod simplu și neostentativ.

Adam Puslojic a crescut cu graiul și tradițiile românilor de pe Valea Timocului. Primele și cele mai multe poeme scrise de el au fost în limba sârbă, în care a fost educat. „Am debutat în 1964 într-o revistă cu patru poeme personale și patru poeme traduse de mine din Nichita”, povestește el.

Nichita și o mare prietenie

Adam Puslojic l-a cunoscut personal pe Nichita Stănescu în 1966. Acesta îi tradusese versurile în română. „Am avut o prietenie foarte frumoasă”, spune el, rezumând într-o propoziție o prietenie de aproape 30 de ani, până la moartea poetului român. Legătura aceasta sufletească l-a determinat să continue traducerile, iar prin eforturile depuse de el, Nichita Stănescu a ajuns în manualele de literatură din Iugoslavia înainte să ajungă în cele din România. „Copiii sârbi au învățat despre dragoste dintr-un poem popular sârb și din poezia lui Nichita <> care era în manualul de clasa a șaptea”, spune el simplu. Cu trei zile înainte de moartea sa, Nichita l-a strigat de pe malul românesc al Dunării, martorii întâmplării povestind și azi marcați de puterea momentului.

Truda poemului și a traducerii

Adam Puslojic a trudit pe tărâmul cuvintelor toată viață. A scris 20 de volume de poezie în limba sârbă, iar din 1995 nouă volume în limba română. A tradus 70 de cărți din română, rusă și franceză. „Destinul m-a ales pe mine pentru munca asta. Poezia și traducerea sunt munci grele, dar cu satisfacții spirituale și de destin care nu pot fi exprimate în cuvinte”, spune poetul. În unele poezii este rapsod, în altele senator fin al detaliului, în altele este cântăreț în strană, după cum îl descria prietenul său, poetul George Vulturescu. Poeziile lui a