Primul a fost cercetat pentru că a luat ilegal un teren, iar al doilea pentru evaziune. Cei mai mulţi dintre patronii Ligii I au fost doar cercetaţi în diverse dosare, însă au existat şi cazuri în care unii au fost chiar reţinuţi. Implicarea în fotbal nu i-a ferit pe patronii Ligii I de necazuri. Ba din contră. Căpătând notorietate, ei au devenit mai uşor de identificat în hăţişul afacerilor ilegale care au împânzit România postdecembristă.
Paszkany- pământ la numai 8 cenţi pe metru
Patronul lui CFR Cluj a dobândit în câţiva ani ce nu au obţinut alţii într-o viaţă. Cheia succesului a fost afacerea Polus, mult timp investigată de procurori.
Terenul de 34 de hectare, pe care a ridicat cel mai mare mall din Transilvania, a fost achiziţionat de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, printr-un interpus, SC Agroindustriala, pentru un preţ de 8 cenţi pe metru pătrat, Într-un raport al Corpului de Control al Guvernului, Ovidiu Grecea l-a considerat de 20 de ori mai mic decât preţul real.
Interesant e că terenul se afla în proprietatea FPS şi în administrarea Staţiunii Experimentale a USAMV, fapt ce interzicea vânzarea. Paszkany a fost anchetat, laolaltă cu înalţi oficiali ai judeţului, dar şi cu directori din FPS, însă dosarul s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale.
De asemenea, patronul celor de la CFR a fost cercetat şi în cazul “Gazeta” pentru fapte de şantaj şi sprijinire de grup infracţional. Cercetările s-au încheiat cu scoaterea de sub urmărirea penală.
Mititelu - acuzat de un prejudiciu grav
Patronul Universităţii Craiova a fost cercetat pentru evaziune fiscală. Finanţiştii doljeni au ajuns la concluzia că Mititelu, împreună cu alţi membri ai familiei sale, a prejudiciat statul cu aproximativ 700 miliarde de lei vechi. Mai precis, Mitit