Saptamana trecuta, Der Spiegel a publicat un interviu cu istoricul britanic Timothy Garton Ash, care face doua afirmatii revelatoare. Comentand rezultatele dezastruoase ale stangii europene, el sustine, mai intai, ca atat social-democratii, cat si crestin-democratii germani, pe de o parte, si atat laburistii, cat si conservatorii britanici, pe de alta, sunt, in esenta, partide social-democrate si conchide ca "suntem cu totii social-democrati".
A doua remarca ii este prilejuita profesorului britanic de celebrul manifest semnat in urma cu sase ani de Jürgen Habermas si Jacques Derrida in care cei doi corifei ai stangii europene opuneau valorile "social progresiste" europene celor conservatoare americane. "Din acest punct de vedere, al sistemului de valori – comenteaza Garton Ash – Obama este cu siguranta un european".
Afirmatiile profesorului britanic sunt, desigur, false. Stanga a pierdut categoric si Europa e mai departe de a fi social-democrata decat a fost vreodata, iar Barack Obama din Chicago, Illinois, e cel putin la fel de "european" ca parintele sau spiritual, pastorul Jeremiah Wright. Dar, oricat de absurde si de autoamagitoare ar parea, sustinerile lui Timothy Garton Ash dau seama de o tendinta ce pare de neoprit in gandirea politica de stanga a zilelor noastre: cultul pragmatismului progresist. Cand Obama s-a instalat la Casa Alba, partzanii sai – si asta inseamna cam 90% din masss-media americana – s-au grabit sa respinga acuzatiile de "socialism" aduse de conservatori presedintelui democrat, proclamandu-l pe acesta un "pragmatic", un lider interesat in primul rand de solutii eficiente la problemele societatii americane si mai putin de clivajele ideologice traditionale intre stanga si dreapta.
Cand Garton Ash afirma ca atat laburistii, cat si conservatorii ar fi "social-democrati", el sugereaza ca exista un unic set de sol
