Ca întotdeauna, soluţiile politicienilor la marile probleme care ies la iveală din tenebrele administraţiei publice sunt halucinante: strâns cu uşa de scandalurile de la Ministerul Tineretului şi Sportului şi de la Ministerul Mediului, premierul Emil Boc a anunţat crearea unui consiliu pentru raţionalizarea cheltuielilor publice.

Este limpede că acest consiliu este doar un artificiu de imagine menit să sugereze că executivul este responsabil şi preocupat de soarta banilor publici într-un moment în care scheletele încep să iasă din dulap - sau din fişet - iar cetăţeanul începe să înţeleagă că şi acest guvern are drept scop principal valorificarea fondurilor publice în folosul clientelei celor două partide componente. Altfel un astfel de consiliu nu are niciun rost, căci, pe de o parte, cheltuirea responsabilă a banului public este datoria fiecărui guvern, iar, pe de altă parte, un consiliu guvernamental alcătuit din miniştri, care ar fi arbitri şi jucători în acelaşi timp, ar fi inutil şi ridicol.

Altminteri, de raţionalizarea cheltuielilor publice avem nevoie ca de aer, având în vedere că, potrivit unor date recente, contracţia economică în trimestrul II ar putea atinge cota dramatică de 9%, iar contracţia economică anuală ar putea fi de 7%, cu 3% peste nivelul de 4% prognozat iniţial. Declinul economic era previzibil dar cei care l-au anunţat au vorbit unor surzi, sau mai degrabă unei adunături politico-mafiote lacome şi cinice. Era o chestiune de bun-simţ să diagnostichezi caracterul nesustenabil al unei creşteri economice bazate pe speculaţii imobiliare şi consum, lipsită de bază în economia reală şi dependentă de construcţii şi importuri. Banii cheltuiţi în perioada de prosperitate nu au îmbogăţit companii româneşti, ci companii străine - şi aceasta pentru că în România nu se mai produce mare lucru.

Încă de la începutul anilor