Umanismul lui Riemen consta in faptul ca el devalueaza adevarul religios, dar exagereaza importanta adevarului cultural. Nobletea spiritului: un ideal uitat (Bucuresti, 2008), scrisa de autorul olandez Rob Riemen, se vrea a fi o pledoarie pentru "umanism". O carte impotriva "relativismului" si "nihilismului". O pledoarie pentru "adevar". In realitate, cartea e o tirada impotriva "fundamentalismului" religios (crestin, mozaic si musulman) punctata de mici sageti suflate in directia stingii "relativiste" de un autor pitit in hatisul unei retorici atit de obscure, incit risca sa dea nastere la nihilism si relativism. In totul, Riemen imi aminteste de libertinii secolului al saptesprezecelea si de Voltaire, care batjocoreau crestinismul, dar nu de fata cu servitorii, pentru ca nu cumva acestia sa devina si ei atei si sa-si ucida, lipsiti de remuscari, stapinii. In mod similar, umanismul lui Riemen consta in faptul ca el devalueaza adevarul religios, dar exagereaza importanta adevarului cultural. Cu alte cuvinte, Riemen eviscereaza adevarul aflat la indemina "maselor", care nu pot fi decit "fanatice" atunci cind pretind ca traiesc sau cunosc adevarul, dar consolideaza "adevarul" care justifica existenta si rolul "elitelor". "Adevarul" lui Riemen e unul la care nu au acces decit mandarinii pentru ca nu se "reveleaza", pilpiitor si vesnic schimbator, decit in cultura: "Nici un muritor nu va putea pretinde vreodata ca detine adevarul. Ortodoxia - teista sau ateista - devine fundamentalism atunci cind nu este respectat acest adevar esential. Lumea aflata in permanenta schimbare cere permanent noi forme de revelare a adevarului. Un alt cuvint pentru aceste forme este «cultura»". Riemen il unge ca mare preot al acestei religii a culturii pe scriitorul german Thomas Mann. Mann e adus in fata publicului ca ilustrare a capacitatii "culturii" de a rezista barbariei si de a ramine v