Dupa ce a atras atentia asupra lui prin curajoasa "transare" a unor clasici turnati in forme acut contemporane, Radu Afrim s-a oprit tot mai des asupra unor texte scrise recent, provenind din culturi diferite, dar care par in spectacolele lui privite printr-o lentila comuna. Fie ca e vorba despre bolnavii dintr-un spital interbelic, ca in "Inimi cicatrizate" dupa Max Blecher (Teatrul Dramatic Constanta), fie despre rusii dintr-un cartier sarac din "Plastilina" de Vasili Sigarev (Teatrul "Toma Caragiu" Ploiesti), fie despre italienii traind intr-un colt uitat de lume din "Boala familiei M" de Fausto Paravidino (Teatrul National Timisoara), fie ca sunt oameni pierduti in jungla urbana si cautand stangaci sa se regaseasca, precum aceia din "And Bjorg, of course", a norvegianului Thorvaldur Thorsteinsson (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti) sau din "Lucia patineaza" a georgienei Lucia Sintjia Cernautskaia, despre care am vorbit pe larg saptamana trecuta, fie ca sunt tineri ce nu-si gasesc drumul, ca in piesa suedezei Sofia Freden "De mana" (Teatrul "Andrei Muresanu" din Sf. Gheorghe) – acesti insi intrati sub lupa lui Afrim devin expresia marginalului din care el stie sa faca studiu de caz.
Eroii nestiuti ai traiului de pe o zi pe alta, fiinte lipsite de stralucire aparenta, dar inmagazinand o uriasa poezie ce transpare in gesturile lor caraghios avantate, in ezitarile lor induiosatoare, in neputinta lor dureroasa. Afrim are cativa actori-fetis (Constantin Cojocaru, Alin Teglas, Clara Flores, Elena Popa), dar ii seduce pe mai toti aceia cu care lucreaza - si lucreaza la multe teatre din tara, fiindca un spectacol Afrim e o garantie a succesului de public. Se asociaza cu scenografi capabili sa redea poezia ascunsa a vietii obisnuite in costumele si decorurile lor, uneori combinate cu adevarate eseuri video (cum alcatuieste Wonderboy in "E doar sfars
