Pe fondul unor proiecte guvernamentale privitoare la învăţământ, al unor mişcări studenţeşti, al măsurilor preconizate pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli şi a viitorului omului contemporan, cunoscutul cotidian francez "Le Monde" a adăpostit recent o foarte interesantă discuţie pe tema: Ce se întâmplă cu cultura generală?

O discuţie ce putea incita la lectură pe oricine e interesat de soarta acesteia, din orice colţ al lumii.

Apelând la istoria conceptului de cultură generală, d. Christian Bonrepas a amintit, de pildă, că până în secolul luminilor au făcut oficiu de cultură generală umanităţile, întemeiate pe cunoaşterea literaturii şi a limbilor greacă şi latină.

După Revoluţia franceză, ele au fost acuzate că făcea jocul Fostului Regim. Influenţa Enciclopediştilor a favorizat introducerea noţiunilor de ştiinţă şi tehnologie.

În timpul celei de-a Treia Republici dezbaterea a luat o nouă întorsătură prin sublinierea rolului pe care educaţia trebuie să-l joace în trecerea de la tinereţe la maturitate.

Iar mai aproape de noi, prin anii şaizeci-şaptezeci, tema a iscat controverse aprinse între filosofi, apărătorii umanităţilor şi sociologi, care considerau că noţiunea de cultură generală ar avea un rol elitist. Unii dintre ei au estimat chiar că nivelul de educaţie al părinţilor şi, în genere, capitalul cultural al familiei sunt mai importante decât cunoştinţele dobândite în şcoală.

Dar şi astăzi, a concluzionat d. Bonrepas, cultura generală îşi mai caută încă locul între rolul de liant al societăţii şi cel de instrument al selecţiei sociale.

Un alt analist al temei, d. Pierre-Henri Tevoillot, îngrijorat de nivelul de cunoştinţe generale al tinerilor care intră în universităţile specializate în discipline ştiinţifice, a propus ca în primii ani de