Crin Antonescu îşi face calculele pentru prezidenţiale, încercând să elimine din start orice problemă pe care i-ar putea-o crea taberele din PNL. Sursa: Vlad Stănescu
Primul pas: o reconciliere cu fostul şef al liberalilor, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu apropiaţii săi. Strategia liderului PNL nu este însă tocmai pe placul „locotenentului” său, primvicepreşedintele Ludovic Orban.
Cazul Năstase, motiv de dispută
Primul pas făcut de Antonescu către reconciliere a constat într-un şir de laude adus ieri lui Călin Popescu- Tăriceanu, în calitatea sa de lider al deputaţilor PNL. Şi asta în condiţiile în care Ludovic Orban are de gând ca, în şedinţa Biroului Politic, să îl facă responsabil pe Tăriceanu că ar fi adus prejudicii de imagine partidului prin votul dat de PNL, alături de PSD, pentru blocarea în Cameră a cererii procurorului general de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase, în dosarul „Zambaccian 1”. Mai mult, prim-vicele liberal, care nu a participat la şedinţa cu pricina, deşi este deputat, vrea să propună adoptarea unei rezoluţii potrivit căreia PNL să fie de acord cu trimiterea în faţa anchetatorilor a oricărui actual sau fost ministru.
Cu un pas înainte însă, Antonescu a ţinut ieri o pledoarie pro- Tăriceanu despre care a spus că nu are ce să-i repoşeze în privinţa votului în cazul Năstase. El a spus că deputaţii PNL n-au făcut zid în jurul fostului ministru PSD, fiind vorba, de fapt, de nişte proceduri care trebuie respectate atât de parlament, cât şi de Parchet.
Concurenţă pentru postul de şef de campanie
Strategia lui Antonescu are un singur scop: găsirea unui şef de campanie pentru prezidenţiale care să aducă rezultate. Variantele pe care şeful PNL le are în vedere, în acest moment, sunt Ludovic Orban, Relu Fenechiu sau tandemul Bogdan Olteanu-Dan Motreanu, aceştia di