„The Land of choice“ este un picior de plai situat pe-o gură de rai între 43 şi 48 de grade latitudine nordică. Are şi munte, şi mare, şi deltă cu taxă (20 de lei de suflet). Frumuseţile naturale din „The Land of choice“ sunt variate, armonioase şi greu de găsit (se recomandă chestionarea frecventă a localnicilor). Dar ai de unde alege, că nu degeaba eşti turist în România: ţinutul în care ai ce alege.

Undeva în „The Land of choice“ se găseşte o regiune numită Oltenia. Turiştii nu prea îşi îndreaptă privirea în această direcţie, deşi şi aici ar avea de unde alege. Eu am pornit-o spre Horezu, ieşind din Craiova prin Bariera Vâlcii pentru a urma drumul cel mai drept. Deja aveam de ales între sutele de şănţuleţe brăzdate în asfalt de duşmănoasa climă temperat/continentală cu patru anotimpuri din „The Land of choice“. După o vreme am ajuns la Măldăreşti, unde am aflat cu surprindere că există nişte cule. Am cercetat toate ghidurile lucioase despre „The Land of choice“, dar despre cule nu am găsit nimic. Aşteptându-mă să dau peste nişte pietroaie ca la Stonehenge, am descoperit în mijlocul unei livezi de pruni o mare mirare: câteva conace boiereşti albe şi dodoloaţe ca nişte ardelence numai bune de măritat. Pridvoarele elegante îţi luau ochii, iar muşcatele îţi furau sufletul. Ghidul locului, un nene burtos şi mucalit, mi-a spus toată povestea în timp ce tălpile mele goale erau mângâiate de o iarbă grasă şi bună. Dar, ca orice minune, totul a ţinut doar trei minute. Din curtea unei cule i s-a năzărit unei manele să urle. Receptiv la încruntarea mea, burtosul mucalit mi-a explicat că sunt „domnii“ de la Consiliul Judeţean, datorită cărora primeşte bani să întreţină culele şi că nu are de ales şi trebuie să le înghită toanele.

Foamea m-a oprit în drum spre Horezu la hanul „Trei Stejari“. Sub unul dintre stejari era masa mea, iar sub ceilalţi doi poposea o şatră