Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Transferul lui Căpuşan la CSU, în impas!

Publicat in Adevarul, vineri 26 iunie 2009 ·

Deşi oficialii clubului de baschet masculin CSU Cuadripol Braşov l-au anunţat pe fostul jucător al celor de la CS Otopeni, Andrei Căpuşan, drept prima achiziţie a verii, situaţia a luat o turnură total neaşteptată. Astfel, în momentul de faţă, Căpuşan este tot mai departe de un transfer la gruparea de la poalele Tâmpei. Conform unei declaraţii date site-ului www.numaibaschet.ro, baschetbalistul infirmă faptul că ar fi ajuns la o înţelegere cu CSU Cuadripol. Chiar mai mult, sportivul neagă cu vehemenţă o eventuală trecere pe viitor la formaţia pregătită de Dan Calancea. „ Nu am semnat un contract cu Braşovul. Este vorba de o înţelegere de acum 4 luni, ai cărei termeni ei nu l-au respectat. Nu sunt jucătorul Braşovului şi 100% nu voi juca la ei în sezonul 2009-2010 ”, a precizat Andrei Căpuşan.

„Căpuşan este jucătorul nostru”

De partea cealaltă, preşedintele formaţiei braşovene, Gabi Calancea, consideră că trecerea lui Căpuşan la gruparea de la poalele Tâmpei este ca şi rezolvată. „ Andrei probabil nu ştie ce a semnat. Voi purta o discuţie cu el şi vom vedea despre ce este vorba. El a încheiat un precontract cu noi chiar din sezonul trecut, iar transferul a devenit oficial de la finalul stagiunii. Nu este adevărat că noi nu ne-am respectat partea noastră de înţelegere. Nu înţeleg declaraţia lui, dar Andrei are anumite clauze în contract, care nu-i permit să plece atât de uşor de la Braşov. S-ar putea să fie şi o strategie a celor care încearcă să ne destabilizeze ”, a menţionat Calancea. 

În altă ordine de idei, formaţia de juniori a celor de la CSU Cuadripol s-a calificat în finala Campionatului Naţional, urmând să întâlnească mâine dimineaţă, pe BC Târgu Mureş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 12 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 22 minute
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 10 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 12 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 11 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 8 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°