Premierul Rusiei a convins conducerea unui supermarket să reducă preţurile la unele produse pe care le considera mult prea scumpe. Sursa: AFP Photo
Conducerea unui supermarket din Moscova a promis, miercuri, că va reduce preţurile la unele produse, după ce premierul Vladimir Putin, venit într-o vizită, s-a arătat nemulţumit de adaosul comercial prea mare, potrivit AFP. Gestul teatral al premierului, relatat pe larg în presa de ieri, vine într-un moment în care Rusia este puternic afectată de criza economică, iar cei mai mulţi cetăţeni consideră creşterea alarmantă a preţurilor drept cea mai gravă problemă a ţării.
Preţul corect al cărnii de porc
Cascadoria mediatică s-a petrecut miercuri-seară, când Putin a întrerupt o reuniune pe tema comerţului cu amănuntul pentru o vizită la supermarketul rusesc Perekrestok, deţinut de X5 Retail Group. Principala nemulţumire a premierului a fost preţul la raft, prea mare faţă de cel la producător.
„De ce cârnaţii voştri costă 240 de ruble (7,5 dolari)? E normal?”, a întrebat premierul, fără să fie mişcat de protestele reprezentantului supermarketului, Yuri Kobaladze. „Pot să vă arăt care este adaosul dumneavoastră”, a continuat Putin, consultând o listă proprie de preţuri: „La acest tip de cârnaţi este de 52 la sută”. Jocul a continuat la raionul de carne de porc, unde preţurile erau iarăşi prea mari. „Acesta e de două ori mai scump. E normal? E foarte mult”, a spus Putin. „Mâine vom reduce preţurile”, a răspuns, resemnat, Kobaladze.
Arta dramatică şi recesiunea
Scena din supermarket vine la trei săptămâni după ce Putin l-a admonestat în faţa camerelor de luat vederi pe oligarhul Oleg Deripaska şi l-a obligat să plătească salariile restante ale câtorva mii de muncitori angajaţi la fabrica sa de ciment. Punerile în scenă, au subliniat comentatorii, au u