Au înflorit salcâmii! (Mă rog, cei care-au mai rămas). Cu mâinile întinse mă învârteam în gând strigând. Le-au urmat iasomia uşor acrişoară, caprifoiul, şi acum teii... A venit vara!... Şi a şi trecut prima lună.

Plaja "noastră", cum îi spune fecioru-meu plajei pe care ne aşezăm an de an în prag de vară, a început a se umple. Am ales o locaţie mai doborâtă de vreme - în faţa ruinei unei terase, poate poate peisajul dezolant va respinge mulţimea. Strategia funcţionează cât de cât. Dar numai în primele săptămâni de vară. Când e liber, sunt locuri în parcare, iar coşurile de gunoi de pe plajă sunt goale. Încă de pe la sfârşitul lui iunie încep a se simţi schimbările uşor-uşor. Mai întâi apar taxatorii în parcare, dar se pare că ori sunt leneşi ori nu-s productivi, că cineva s-a gândit să pună o barieră, că-i mai sigură. Nu la intrarea în parcare, ci mult înainte... pe drumul ce duce spre parcare. Pe plajă, dacă până nu demult cercetai puţin cu privirea să dai de un coş de gunoi, acum îţi sar toate odată în ochi. Deşi coşurile nu prea se mai văd că-s îngropate sub mormane de chestii bâzâite. De bună seamă că sunt necesare unele mai mari, dar se pare că doar noi băgăm asta de seamă. În stânga noastră e un salvamar... de fapt e doar foişorul că salvamarul nu e, iar în stânga foişorului e o caşcarabetă ce închiriază jet ski-uri. Un cetăţean şi-a luat unul şi a început să facă figuri cu el pe lângă geamandură. Face opturi, sare, se apleacă... zici că-i un cal nărăvaş. Şi toate astea foarte aproape de oamenii care înoată, fac pluta... Îmi scot copilul din apă. De ce oare amatorii de astfel de chestii nu se duc mai în larg dacă tot se pricep aşa de bine la făcut figuri? Le-o fi frică de apă adâncă şi nu pot face pe vitejii decât în capul oamenilor... sau trebuie să fie cât mai aproape de mal ca să poată fi recunoscuţi la o adică? Să li se vadă ochelarii, muşch