Cornel Penescu, alături de alţi 13 inculpaţi, printre care cinci arbitri, a fost trimis ieri în judecată în dosarul corupţiei din fotbal.
În fruntea listei inculpaţilor din acest dosar este Gheorghe Cornel Penescu, acţionarul majoritar al SC PIC SA şi FC Argeş Piteşti, arestat preventiv, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat. Urmează apoi directorul general al PIC SA Piteşti, Liviu Ilie Făcăleaţă, şi el arestat preventiv, acuzat pentru două infracţiuni de complicitate la dare de mită, constituire de grup infracţional organizat şi deţinere de droguri. Dan Cristian Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, aflat şi el în arest, este acuzat de luare de mită.
Gheorghe Constantin, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), aflat tot în arest, a fost pus sub acuzare pentru două infracţiuni de luare de mită şi constituire de grup infracţional organizat.
Arbitrii divizionari A. Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Dumitru Aurelian Bogaciu, Lucian Dan şi Sorin Caia, urmează să dea socoteală pentru luare de mită. Tot pentru luare de mită este acuzat şi Marcel Lică, observator federal şi fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Gheorghiţă Pieca, administrator la societăţile SC PIC SA şi FC Argeş Piteşti, este acuzat de complicitate la dare de mită şi la cumpărare de influenţă, precum şi constituire de grup infracţional organizat.
Cristian Mincă, preşedintele FC Argeş Piteşti, va răspunde penal pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.
Florin Prunea, director de Relaţii Internaţionale în cadrul FRF, este acuzat de trafic de influenţă, iar Daniela Cîrstina, director în cadrul SC PIC SA, va fi ju